Nestiinta

De ce? Asta incerc si eu sa aflu. Ma aflu intr-o continua lupta si cred ca e cu mine. A tine un

echilibru intre ce simti si a nu te lasa daramat este destul de greu. Chiar si dupa atata timp si

"antrenamente" mai am reflexe. Inca nu le pot controla ci doar scurta in durata. Pana la urma a fi eu

m-ar arunca de unde am plecat. Cu ce pret? Pentru cine?... Imi aduc aminte, uneori cum eram inainte,

prea fragila, prea plangacioasa, prea sensibila si naiva sa cred in oricine. Inca ma mir cum de nu am

ajuns undeva pe la nebuni. Si asta pentru ca eram guvernata de ideea ca nu pot trai singura. Cat timp

mi-am dedicat altora si cat m-am zbatut pentru ei... In fine, e vorba de a nu da inapoi si a imbratisa

viata asa cum este. Ce e drept, obosesc si eu. Iar reflexele alea, nu stiu daca sa le urasc sau sa le

iubesc. Eu spun reflexe la acele sentimente neplacute, care iti strang inima si iti aduc lacrimi in

ochi. Apar de obicei, cand afli ceva nu prea placut sau iti creezi anumite idei (uneori gresite,

recunosc). Nu am mers pe principiul "ce nu stii nu iti face rau" si am preferat sa aflu elementele

situatiei pentru a trece la urmatorul pas. De aceea, nu imi place minciuna si ma consider destul de

tare sa suport orice adevar. Tot timpul lumea aceasta a crezut ca sunt atat de plapanda incat ma

distruge orice lucru urat. Aparent, inca traiesc! Nu stiu cat de bine o fac, dar nu asta conteaza. Baby

steps... Sunt obisnuita sa nu primesc ce imi doresc; lupt oricum dar cand ma opresc o fac definitiv. Si

uneori imi doresc doar sa dorm... sa dorm linistita stiind ca cineva vegheaza asupra mea; sa simt 
100%

viata si ca nimic rau nu se poate intampla. Doar un umar sa imi asez capul, doar un minut sa simt

atingerea.
 
Eliberarea a venit din extreme. Viata a incetat sa fie cu nuante de cand am ales alb sau negru. Intr-un

fel e mai bine; trebuie sa trec prin toate etapele inainte de a ma descoperi. Viata e o calatorie si nu

destinatia conteaza. Si totusi... ce ma motiveaza? mi-e frica sa cred. Da... cat suflet poate zace in

mine sa tot merg mai departe?... Atatia au plecat si au luat din el... Ar fi mai bine sa imi reiau

"vanatoarea de vampiri"? Sa ucid tot...
 
Am invatat sa nu regret. Si totusi... de ce vreau mai mult?... am un viitor nesigur si un prezent prea

frumos...