4

"... se stinse abia clipind pe clapele pianului... o rumoare se imprastie prin haos. Cei doi isi zambira; satisfacuti, salutara superficialitatile si parasira pata de lumina. Nu le mai pasa de ce lasa in urma ci doar de ce va fi... Incepura sa alerge usor, traversara gradina si se indreptara catre palcul de copaci. O oaza ii astepta, de liniste... miresme aprige de flori, zmeura si puf de pasare. Arianei ii tremura inima sub corset, simtea valurile de adrenalina adulmecandu-i fiecare vena. Era haituta, se simtea in pericol si acest lucru o facea sa se simta tot mai bine. Excitanta senzatie o cuprindea la fiecare pas. Il privea. Privea cealalta masca, la randul ei zbatandu-se printre miile de licurici. Natura parea ca tine cu ei, se simteau privilegiati, iubiti si perfecti. Unul pentru altul, amandoi pentru lume. Totul era... prea feeric... Ariana se impiedica; aluneca din mana lui si simti pamantul muscandu-i genunchii.. Cativa fluturi se balaceau in noroiul albastru; mainile ei se inverzira de la stransul ierbii. Durerea ii puse stapanire pe suflet. Disperarea se citea in ochii lui si uimirea, totodata...Femeia vietii plangea de o durere fizica; desi nu si-o imaginase asa, valul de empatie il cuprinse. O ridica ca pe un fulg si o aseza pe baza unui copacel...  Ii saruta palmele, i le lipi de inima lui..."Lasa-ma sa uit" sopti, cu privirea catre genunchii ascunsi ai Arianei... "Nu!" aproape ca tipa ea..."Am grija singura, te rog" continua disperata.."Ariana..ai incredere" ii tot soptea in timp ce ii ridica faldurile... usor i se dezveleau gleznele, gamba ei prea fina pentru efort intens si ajunse la genunchi... Pamantul se amesteca cu suvite de sange, pielea sidefie sa casca amara ivind alte straturi, toate bombardate de franjuri de pietris...o suvita sangerie lua calea gambei drepte...usor, alintand derma lasand urme de viata si moarte. El puse drept baraj degetul sau si se impotrivi, stergand...Ariana reactiona. La vederea sangelui amestecat cu masculinitatea lui...Simti!Incepu sa cultive fiecare strafund de suflet, fiecare coltisor umbrit...Toate prinsera viata si o navaleau, din ce in ce mai rapid, ca valurile unei mari nebune. Corpul i se crispa, ochii ei albastri, moi se intunecara. Nori de furtuna o cuprindeau. Albastul se facu dur, fata ei calda se stranse, deveni o masca. Ii zambea perfida bietului nenorocit... Il arunca cu o miscare brutala, plina de forta... Fata lui scria uimire, nu frica ci supriza necunoscutului. Se uita la ea printre deschizaturile mastii si vedea cum se transforma din zana plapanda intr-un animal captiv in el insusi.. Ariana isi rupse manusile si isi sfasie rochia; fluturii cazura, scapand cristale in noroi..Lumina lunii o invalui, sub piele i se ghiceau fasciculatii, prindea o alta forma. Sideful epidermei se transforma in solzi, mici, albastrui, reflectand nebunia. De sus pana jos, Ariana se acoperi de aceasta tesatura, buzele ii devenira doua flori cianotice iar ochii..ochii de departe... cel mai abis negru.S e repezi asupra lui si ii sfasie camasa, apoi isi infipse lungile prelungiri cornoase in pieptul lui...Il rupse de elemente din patru dungi...El gemu dar nu se impotrivi. Puterea o stapanea iar mirosul sangelui ii imbata simturile.. Se apleca si incepu sa linga fasiile lui de viata..papilele ei gustative erau in orgasm, inghiteau cu nesat licoare..Spatele ei crea o perechi de aripi, se zbateau in ritmul inimii plina de gustul altui om..de gustul iubirii si al psihozei..Doar ca euforica dupa particule sanguine nu observa de fapt, realitatea...Gustul de argint i se imprastie rapid prin artere, prin circuitele creierului supraincins..Licoarea rosie era argint lichid plin de bule cu oxigen. Era randul ei sa fie uimita si incepu sa tremure..Ochii lui verzi exprimau multe dar nu ura.Erau verzi, calzi, gata sa accepte..O priveau ca si atunci in gradina, cald pe dur, verde pe negru..De undeva de departe, Ariana isi aminti..acel simt care ii imprastie negura ochilor..O vedea cum se destinde si leapada toate pacatele in aerul licuricilor. Redevenea femeia lui; gata sa riste cu ea, pentru ei. "Noi impotriva lumii" ii spuse El.. Si solzii i se imprastiara in vazduh, lasand la pieptul lui o femeie goala, alba, cu dor de dragoste in privire. O cuprinse strans, jurandu-si sa nu o lase...Ariana adormi, dar ochii ei plangeau; plangeau peste darele lui uscand fiecare rautate si inlocuind... Amandoi inca isi purtau mastile..."