Duminica de vacanta

Pentru ca se apropie seara, e momentul sa trag un fel de linie asupra ultimelor evenimente. Nu speciale, normal de anormale. Concluzia ar fi: ma simt neimplinita (in fix acest moment). Incerc sa nu imi las trairile sa imi afecteze ratiunea, stim cu totii ce se poate intampla. Tot fix in acest moment duc lipsa comunicarii, a unei persoane careia sa ii impartasesc gandurile; pur si simplu o conversatie.
Astazi, prin coincidenta, a fost ziua filmelor si a sentimentalismelor. Nu gasesc explicatia logica poate doar subconstientul meu sa stie ceva. M-am uitat la Coco avant Chanel, un film din 2009, cu Audrey Tautou. Superb! Mi-a placut extraordinar ca a fost in franceza (ador filmele in franceza). Ma asteptam sa fie vorba mai mult despre moda si drumul succesului in aceasta lume dar filmul s-a concentrat asupra personalitatii lui Coco si a omului din ea. O simplitate somptuoasa, rolul i s-a potrivit manusa. Atat de frumoasa, atat de simpla, cu linii masculine... Evident, femeie neimplinita din punct de vedere al dragostei, cu o pasiune nebuna pentru "a munci" si a carei inspiratie a izvorat din drama pierderii barbatului iubit. Dupa cum stim cu totii, cel mai bine se creeaza din suferinta, din nenorociri, din suflete batute. Suntem stafiditi cand suntem fericiti, morti, inapti de a face frumosul...Noi, anormalii. Am realizat inca o data cat de mult imi plac artistii; oamenii care creeaza cu mainile; mi se par fascinanti. Nu sunt geloasa pe ei ci doar mi-as fi dorit o particica din geniul lor. Imi lipsesc cu desavarsire aptitudinile artistice.
A urmat un documentar pe MGM despre Audrey Hepburn. Initial, am fost dezamagita, credeam ca e film dar am urmarit in continuare. Excelenta persoana. O alta femeie de geniu. Atata pasiune pentru rolurile sale, atata copilarie, prestanta si glamour. Si moda acelor ani...O femeie care se incadra perfect in acea lume. Inainte nu imi placeau filmele vechi; nu imi amintesc cand s-a produs declicul dar acum imi provoaca ceva trairi intense. Alb-negru inspira mai mult decat color. A murit la 64 de ani, tanara as putea zicea. Cred ca mai avea atatea de dat... Timpul trecuse peste ea atat de frumos. M-a impresionat cate avea de daruit lumii, cum s-a aplecat asupra problemei copiilor din Somalia, cata caldura impartasea.. Da, m-am emotionat.
Si... ca sa incheiem, am dat si peste Flori pentru Algernon. Trebuie sa stiti filmul. L-am vazut demult tare si surprinzator aceeasi scena m-a impresionat si acum. Un alt film superb, in franceza, despre puterea mintii, a posibilitatii de a alege si bineinteles, despre anormalitate. Oamenii prosti chiar sunt fericiti...

Cam acestea ar fi lucrurile care m-au dus la concluzia de neimplinire...Prea multe lucruri de daruit... mult prea multe emotii si alte chestii sentimentale...