Cu o seara inainte... Am incercat sa adorm dar imaginatia nu imi dadea pace. Se transforma in umbre si povesti de groaza, auzite inca de la primele ore ale zilei. O durere surda imi strabatea genunchiul drept, simteam curgand prin os urlete si apoi cum picurau incet incet catre glezna. In nemiscare, paralizam, in miscare, nu era al meu. M-am ridicat totusi la primele sunete ale ploii. Am atins gresia fierbinte, am scos mana pe geam. Era o ploaie rece, ce binecuvanta arsita noptii. Am inceput sa plang. Mi se naruiau planurile. Motivele inca ma depasesc, cuvinte pe care nu vrei sa le auzi in familie si care ti se par de necrezut cand vine vorba de prieteni. Sunt departe, imposibile cand se intampla altora. Aici, noua, lor... e ciudat. E o furtuna de sentimente, nu vreau sa fiu egoista, dar mi se pare ca situatia ma cuprinde si nu vreau sa imi aman viata. Perspectiva mea... asta "vede".
Stiu ca e teribil pentru persoana in cauza, dar ma gandesc si la mine... E de rau, nu ar trebui sa fac asta!
Dar in weekend trebuia sa fie vis... poate va fi. Macar unul mic. Toti avem nevoie sa supravietuim; nu cred ca pot purta razboiul altora. Sunt prea salbatica si imi place singuratatea camerei mele.
Nu stiu...
PS: divort
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu